M
De profesie OM si cum viata bate filmul

L-am cunoscut pe Jim Bagnola cand aveam 20 de ani  si inca imi cautam cu ardoare un drum in viata. Eram proaspat inrolat in AIESEC, lumea mi se deschidea in fata, revolutia internetului aducea informatiile mai aproape de mine. Eram un burete, absorbeam cunostinte. Cand am participat la cursul lui Jim,” Becoming a Professional Human Being”, nu am dormit in noaptea de dupa eveniment.

Pentru cei care inca nu il cunosc, Jim este speaker internațional, executive coach şi consultant. Este expert în leadership şi cultură organizațională, cu accent pe influenţa modelelor de gândire asupra sănătăţii, fericirii, succesului şi capacității de a conduce. Jim a fost inclus în “Top 30 lideri profesionişti din lume” de către International Leadership Guru. Este Doctor Honoris Causa a USAMV București și consultant NASA, NATO, US Secret Service.

As vrea sa impartasesc cu tine 10 lucruri pe care le-am invatat de la Jim, in cele peste 150 de programe organizate impreuna, pentru manageri, antreprenori, traineri, “coach-i”  dar toti Oameni.

1. Fii sincer cu tine. Fii sincer cu  obiectivele din viata ta. Trage linia, aduna, scade , inmulteste  dar spune-ti ce iti doresti. Defineste obiectivul suprem, nu-ti fie frica sa il spui.

2. Fii sincer cu ceilalti. Nu uita sa spui multumesc dar nici nu evita conflictul in defavoarea rezultatului. Daca ai un feedback de dat, trage aer in piept, uita-te in ochii celuilalt  si spune ce ai pe suflet. Daca poti  fi asertiv , cu atat mai bine. Nu e nimic mai rau decat un feedback nedat la timp, transformat in frustrare  si comunicat atunci cand rezultatul este compromis.

3. Fa tot ce iti place sa faci. Nu lasa nimic in urma, iti va parea rau de lucrurile pe care nu le-ai facut, mai mult decat de cele pe care le-ai facut.

4. Pune suflet in ce faci. Indiferent ca te distrezi, muncesti, iubesti. Foloseste-ti inima mai mult decat ca motor organic. In stransa corelare cu punctul precedent, a face ceea ce iti place sa faci, sa pui suflet, inseamna sa traiesti. Imagineaza-ti cum ar fi viata ta, facand ce nu iti place sa faci, timp de 40 de ani, cel putin. E ca si cum ai merge la dentist in fiecare zi…

5. Ai grija de corpul, mintea si sufletul tau. Fa miscare, joaca-te, uita-te la filme, asculta muzica, citeste carti. Nu e nimic mai important decat sanatatea iar multi realizam asta dupa ce o pierdem.

6. Respecta Oamenii. Respecta orice relatie, orice om, pentru ce este el. Respecta-ti familia, pentru ca  aspiri si traiesti pentru ea, respecta-ti colegii, pentru ca fara ei nu ai putea face mai nimic, respecta oamenii din tramvai, metrou, din carti si filme, pentru ca astfel te vei respecta pe tine.

7. Invata din toate cate ceva. Si un fir de iarba te poate invata cum sa supravietuiesti cand inca zapada este pe pamant. Invata din actiunile tale, din relatii, din rezultate, din carti, filme, si din tot ce poti.

8. Fiecare actiune este insotita de o reactiune. Asuma-ti ca tot ce faci, va avea o consecinta a supra ta si asupra celorlalti. Planteaza seminte  si vei culege flori, planteaza vant si ploaie  si vei culege furtuna.

9. Ai incredere in tine, fii fericit cu ce ai, nu nefericit cu ce nu ai. Fa tot ce e nevoie pentru a avea incredere in tine.

10. Nici macar cerul nu e limita.  Nu lasa pe nimeni sa iti impuna limite, nici chiar pe tine. In Biblie scrie ca un gram de credinta cat o boaba de mustar va muta muntii. Cu mai putin de un bob de credinta, oamenii au explorat Pamantul,  pe cand se credea ca e plat si ca barcile le vor cadea la colturi. Au cucerit Luna cand inca scepticii blamau teoriile moderne  ale spatiului, au invins holera care a decimat populatia Pamantului. Tie cata credinta iti trebuie pentru a reusi sa iti indeplinesti obiectivul  si pentru a-ti  gasi misiunea? De ce ai nevoie pentru a fi de Profesie OM?

Petru Pacuraru – Managing Director at HPDI

 

No views yet

Tags: , , , , ,

Comments ( 5 )

  1. Elena Friedrich | aprilie 16, 2013 Reply Comment

    WoW! minunanta senzatie am avut in timp ce citeam articolul! ma bucuram ca regaseam aceleasi lucruri pe care le-am invatat in ultima vreme si lucruri pe care stiu ca vreau sa le imbunatatesc 🙂 …..,,lucruri” de care chiar am nevoie momentan 🙂

  2. Muresan Florin | aprilie 16, 2013 Reply Comment

    Am avut onoarea de a fi impreuna cu Jim Joi si Vineri saptamana trecuta si am trecut prin toate punctele prezentate de Petru mai sus, e exceptional si modul de prezentare dar si Jim ca om, o persoana remarcabila joviala si cu o energie debordanta.

    Recomand si noua lui carte „De profesie OM”

Scrie un comentariu aici