M
Top 6 prejudecati in a-i judeca pe altii

#1. Unde lucrezi ?

 Noi stim sa etichetam oamenii cu maiestrie in functie de locul lor de munca. Adesea acea persoana nu exista, ci doar meseria sa si toate valorile noastre adunate la un loc in functie de acea meserie. Mai ales atunci cand cunoastem pe cineva incepem cu astfel de intrebari. Atunci acea persoana devine inca de la inceput: muncitor, avocat, vanzator la tejghea, profesor, asistent etc. In functie de asta noi bagam din burta aptitudini si asocieri de genul: e destept, nu-l duce capul, e sarac, saracul, wooow, ce tare, ce noroc pe capul lui/ei,  ce bine ca eu (nu) sunt …

Daca vedem o persoana lucrand la tejghea sau facand curat, strangand gunoiul punem rapid etichete de genul: “nu il/o duce capul, daca atata poate, saraca/saracul de ea/el …” si ne simtim noi brusc mai bine ca nu avem aceeasi slujba. Nu ne trece prin cap in prima faza ca poate e o alegere personala, ca e una din mai multe slujbe pentru a se intretine, ca e singurul loc in care poate i s-a raspuns la solicitarea de angajare. Variabilele sunt multe insa noi avem nevoie de meseria noastra ca de o confirmare a valorii noastre. Indiferent daca esti manager undeva insa nu stii sa legi 2 cuvinte sau sa lasi ceva in urma ta, titlul te salveaza adesea prin alte presupozitii: “o fi destept, ce fain de el, hai sa ma imprietenesc cu el/ea, e bun de iubit/iubita si tot felul de aberatii care ne pot costa ulterior …”

E o chestie faina si cu inteligenta sa stiti. Dupa ultimele studii s-a constatat ca cei care au un IQ mare au o problema la capitolul inteligenta emotionala, relationare cu ceilalti; pe cand cei cu IQ mic se integreaza mult mai usor, empatizeaza si se folosesc cu mai mult “cap” de mediu. Sigur nu la toata lumea, si cititorii Platinum fac exceptie – noi tindem catre echilibrarea inteligentei emotionale cu IQ-ul nostru. Ce era sa zic acuma, nu-i asa ? Cum sa impaci capra cu varza ?

#2. Dormind pana tarziu

Mda,acesta e o prejudecata de care cu siguranta m-am lovit toata viata, asa ca o cunosc foarte bine. Noi astia cu suflet de artist, sau care ne-am creat viata in asa fel incat sa putem lucra noaptea, iar dimineata sa recuperam, avem parte adesea de prejudecati si sfaturi de genul: “cum poti sa dormi atata ?”; “ce bine de tine”; “nu e bine sa dormi pana tarziu”; “culca-te mai devreme ca somnul tarziu nu e sanatos”; si bine-nteles zambete cu subintales in fundal.

Ritmul nostru circadian este diferit, nu inseamna ca suntem anormali doar pentru ca asa functionam si ca facem parte dintr-un procent minoritar al populatiei. Unii pot lucra cu spor la 8 dimineata, pentru mine e un chin. Si credeti-ma ca am incercat, doar am facut si eu scoala, facultate, joburi de dimineata. Am testat toate orele posibile pentru a ma autoanaliza si a incerca macar sa functionez dupa cum spunea lumea. Si dupa testari pe propria piele am ajuns la concluzia clara ca pentru mine randamentul dimineata e de maxim 30 % fata de noapte. De cand ma stiu am fost “pasare de noapte” (atentie la interpretari). Punct.

Deci pentru unii noaptea e ca ziua, e o perioada creativa, e acolo unde ei asculta linistea si o fructifica in voie. Insa cum interpreteaza multi “matinali” asta ? Ca “nocturnii” sunt lenesi si neproductivi, asociind asta cu petrecerile de noapte, cu toti aceia care pierd noptile prin baruri, testand cate pahare pot bea pe noapte; sau si mai grav isi imagineaza ca noi ne culcam la aceleasi ore cu ei si dormim 16 ore pe noapte, doar pentru ca ni se cuvine sau corpul nostru are nevoie de mai mult somn.

Uite ca si noi “astia” dormim aceleasi ore precum restul lumii, suntem la fel de productivi – doar ca nu la 8 dimineata.

Oh, dar nu – aici apar alte “mustrari” gen: “oamenii seriosi isi incep ziua cand se lumineaza si pornesc la lucru”; “e imatur sa nu te poti trezi dimineata”. Oamenii “normali” sunt la lucru sau sunt treji cand se deschid magazinele, nu dorm ca putorile. Imaginea unei pijamale la ora 11 dimineata poate fi de neacceptat pentru unii si fara loc de discutii.

#3. Ce telefon, calculator, consola joc, tableta ai ?

Nu cred ca e cazul sa dezvolt subiectul. E atat de evident astazi peste tot. Astazi incepand din scoala incepe competitia pe noua tehnologie: “tu ce ai ?” “ah e depasita, sa vezi noua generatie de …” Poate tu in viata ta nu folosesti sau nu ai nevoie de acele facilitati suplimentare, insa e la moda. Poate tu folosesti telefonul chiar pentru a vorbi pe el, ah esti de moda veche ? Fie cum ziceti voi. Te poti bate impotriva unei hoarde de oameni pentru care asta e un domeniu sfant, sau impotriva campaniilor agresive de marketing care uneori ajung sa te convinga pana si pe tine ca ai nevoie de ceva ce pe urma nu vei folosi decat eventual odata din curiozitate, cand ti-ai achizitionat noua jucarie ?

Sigur nu generalizam nici aici, sunt persoane care chiar au nevoie de cea mai noua tehnologie, o utilizeaza cu spor si din necesitate, insa ma intreb cati sunt cumparatori impulsivi/de fitze ale acestor gadgeturi si cati nu, cred ca la procente ne intelegem pe tema asta. Doar faceti o plimbare in curtea unei scoli in pauza si va convingeti

#4. Unde-ti faci cumparaturile ?

 

Aici nu ma refer doar la Generatia Mall, “Vrei un mic shopping, ceva ?”; Hai sa ne vedem la Mall.” Chestiunea tine si aici, evident, de interpretare. Daca ai “indrazneala” sa cumperi ceva de la second-hand pregateste-te de priviri ciudate, acuzatoare, compatimitoare, sau chiar intrigate de ce fel de persoana esti sa cumperi acolo. Insa daca spui ca ai cumparat de la anticariat esti “cool” sau cel putin accentabil. La fel si cu marcile.

Vorbind despre haine, eu nu am priceput niciodata de ce sa dau pe haine de vreo 10 ori mai mult decat valoreaza ele, cand exista fabrici de sclavi care scot acele produse la sume infime intr-un colt al lumii (chiar si la noi inca) insa se pune un brand, o eticheta si gata de acolo se cresc profiturile cu 100 %-500%-1000% in functie de cum ai reusit sa-ti asupresti prin negociere, manipulare sau putere sclavii.

Vorbeam intr-o zi cu cineva, care-mi spunea ca nu are cum sa cumpere haine fara brand pe ele iubitului ei (si din alea cat mai scumpe), deoarece el nu poarta altceva si s-ar mai si supara probabil. Wooow.

Cum lacomia nu are limite, aceste branduri nu stiu sa se opreasca la marje de profit rezonabile, iar generatia Mall stie foarte bine sa sustina asta si sa incurajeze aceste talharii la drumul mare. Deci cand eu pot sa obtin aceeasi calitate (adesea haine aduse exact de acolo de unde sunt alea super scumpe) la pret rezonabil (si credeti-ma chiar se poate), nu pricep nici logica si nici sanatate mintala sa cumperi la un pret de X ori mai mare ? E doar chestie de Ego ? De spalare de creier, ce e ? Admit ca uneori mai cumpar si eu de ici de colo la preturi ce starnesc acceptare si admiratie in societatea actuala, insa nu e un obicei implementat, si nu vad de ce ar fi vreodata. Cand reusesti sa vezi dincolo de ecranul iluziei parca nu mai iti vine sa faci lucruri care desi inainte acceptate azi par de-a dreptul aberante. Sau poate sunt doar eu ? NU cred, deoarece am documentat articolul, deci mai suntem “cativa”  .

#5. Daca n-ai copii ai o problema sau nu existi

 Peste o anumita varsta toata lumea se asteapta sa procreezi si sa devii un mandru tatic, sau o mandra mamica. Admit ca e un subiect sensibil (si ma innarmez cu casca de protectie pentru atacul oalelor), insa exista o tabara tot mai mare astazi care face parte din aceasta categorie si este supusa acestor prejudecati. Mai intai familia e cea care cel mai adesea te condamna daca nu ai multiplicat numarul, insa pe urma apar toate acele situatii noi cand te intalnesti cu cineva, te cunosti cu cineva si incep aceste intrebari urmate de raspunsuri: “Vai n-ai copii ?”; “Cum de …?”; “Las ca o sa-ti vina si tie randul” sau “imi pare rau, nu stii ce pierzi, cum e …”

Probabil ca s-ar putea isca un razboi intre cele doua tabere pe aceasta tema, de cine e mai valoros in societatea actuala. Imi vine sa ma exprim pe limba lui Mircea Badea la faza asta, dar am sa incerc sa fiu mai ecologica. Imi vin o serie de intrebari in cap. Oare ce e mai bine ? Sa aduci pe lume un copil cand ai cu adevarat ce sa ii oferi din toate punctele de vedere, si aici ma refer si la timp calitativ mai ales; sau sa evaluezi foarte bine ce-ti doresti cu adevarat si daca nu esti cu adevarat pregatit sau nu-ti doresti asta sa poti sa ti-o asumi cu maturitate in ciuda asteptarilor altora. In plus nu vad unde scrie ca noi ne nastem pe lume cu totii pentru a deveni parinti ? E absurd sa gandesti asa. Si daca ma uit in jurul meu si la ce il asteapta pe acel copil nu gasesc nici inspiratia necesara pentru asta. In plus nu stiu cati parinti pot fi denumiti astazi ca parinti, cand nu au nici timp, nici resurse pentru a avea grija sa ofere ceva calitativ acelui copil. Sau, unii fac copii ca sa aiba cineva grija de ei la batranete sau sa creada ca asa lasa ceva in urma lor (si intr-adevar ce mai lasa unii in urma lor) – ce idee ciudata. Unii fac copii pentru alocatii, sau pentru ca sunt dragalasi cand sunt micuti si vor o jucarie vie si tot felul de motive bizare, care nu au nimic de a face cu copilul in sine.  Dar asta e o dezbatere intreaga.

Treaba sta in felul urmator: nu toata lumea are nevoie sa-si justifice scopul existentei sale prin a avea copii, sau pur si simplu nu are stofa de mama/tata si nu e ceva ce isi doreste cu adevarat. Fie iti doresti si esti un parinte bun, fie las-o balta, nu e ca si cu un obiect sau o fitza de moment. E o responsabilitate serioasa, mai ales in mana celor care nu au nici in clin nici in maneca ceva cu “a fi parinti”.

Si stiu ca cei care sunt parinti fericiti si responsabili vor lua acest post exact asa cum este, ca o informare catre acceptarea celor care nu sunt ca si ei in ceea ce priveste acest subiect.

#6. Prejudecata de a crede ca avem mai putine prejudecati decat altii

 Asta e foarte tare, ca si frisca de pe tort ca sa zic asa. Insa daca o pricepem pe asta vom deveni mult mai intelepti, e o acceptare eliberatoare. Stiti voi cu vorba aceea: “numarul viciilor trebuie sa fie aceeasi la toata lumea”. Nu stiu cat sunt de acord cu citatul, insa ascunde mult adevar. Pentru ca ce e un viciu ? E un defect,  cusur, neajuns, imperfectiune, patima (confirm DEX-ului), astfel ca noi toti avem o gramada de vicii.

Oh, in ce iluzie traim vesnic, dar e poate cea mai simpla prejudecata de recunoscut. Nu aveti nimic altceva de facut decat sa luati o foaie de hartie si sa faceti o lista despre lucrurile in functie de care ii catalogati, etichetati, respingeti sau ii atrageti pe ceilalti. Ca sa si iasa nu aveti decat sa fiti cu adevarat sinceri cu voi insiva. Ce lista, nu-i asa ? Impresionanta.

Devenind insa constienti de asta veti fi mult mai atenti de acum incolo, atunci cand emiteti judecati de valoare despre altii si cand vreti sa-i bagati in aceeasi oala cu “lumea” voastra interioara. Ea e a voastra, si e UNICA. Veti gasi oameni similari care par ca sunt ca voi si cu care va puteti intelege, dar e doar la suprafata, sau e doar in arii care conteaza mai mult pentru voi si atunci aveti tendinta sa omiteti alte sectoare care nu sunt o preocupare prioritara.

“Nu mai judeca si nu vei mai fi judecat ! Elibereaza-te !”

Putin azi, putin maine si libertatea ta va deveni tot mai vizibila, libertatea ce vine dupa inchisoarea mintii tale.

Mult succes !!!

Inspired by Cracked

Cristina Imre, Professional Trainer/Coach&Public Speaker – Platinum Development

No views yet

Tags: , , , ,

Scrie un comentariu aici